top of page

YouthEUVision

Aceasta pagină își propune să promoveze și să disemineze proiectul Erasmus+ YouthEUVision.

Disclaimer

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

Scopul proiectului

Proiectul YouthEUVision - Empowering YOUth for a Stronger Europe își propune să consolideze participarea civică și implicarea tinerilor europeni cu vârste între 18 și 30 de ani, prin dezvoltarea competențelor de gândire critică, leadership și advocacy. Inițiativa răspunde provocărilor actuale cu care se confruntă tinerii – șomaj, discriminare și excludere socială – oferindu-le oportunități concrete de a deveni actori activi în modelarea viitorului Europei.

 

Obiectivele proiectului

  • Creșterea nivelului de cunoștințe a cel puțin 5.000 de tineri din Germania, Grecia, Italia, Spania, Franța și România privind participarea democratică, cetățenia activă și valorile Uniunii Europene.
     

  • Dezvoltarea competențelor și motivației pentru implicare civică a participanților, prin programe de formare și ateliere locale axate pe gândire critică, leadership și advocacy.
     

  • Crearea unui parteneriat pe termen lung între organizațiile partenere pentru schimb de bune practici și implementarea ulterioară de proiecte dedicate promovării valorilor europene.
     

Principalele activități

 

Cercetare și campanii educaționale
Prima etapă a proiectului constă într-o amplă cercetare europeană, realizată prin sondaje și interviuri în țările partenere, pentru a identifica provocările cu care se confruntă tinerii în participarea democratică. Pe baza rezultatelor vor fi derulate campanii educaționale la nivel național, menite să crească nivelul de conștientizare privind cetățenia activă, incluziunea socială și valorile europene.

 

Training de formatori și ateliere locale
Un program internațional de formare (Training of Trainers – ToT) organizat în Germania va pregăti 20 de formatori din organizațiile partenere. Aceștia vor facilita ulterior 6 ateliere locale în țările implicate, cu participarea a peste 180 de tineri, pentru dezvoltarea abilităților de gândire critică, advocacy și leadership.

Dezbateri locale
Vor fi organizate  câte 6 dezbateri locale în fiecare țară parteneră dedicate subiectelor de actualitate europeană și locală. Aceste întâlniri vor încuraja exprimarea liberă, dialogul constructiv și înțelegerea reciprocă între tinerii participanți.

Academia online pentru dezbateri
Proiectul va crea o platformă internațională online – Online Academy for Debates, care va reuni tineri din toate țările partenere. Pe durata a două luni, aceștia vor participa, o dată la două săptămâni, la sesiuni interactive, simulări și discuții tematice despre democrație, instituțiile UE și implicarea civică.

https://youtheuvision.eu/

https://youtheuvision.eu/resources-centre/?e-filter-bcada9f-language=romanian

Evenimente de diseminare și conferințe finale
Proiectul se va încheia cu conferințe finale și evenimente de diseminare destinate factorilor de decizie, instituțiilor și societății civile. Rezultatele și resursele educaționale vor fi publicate online, pentru a asigura sustenabilitatea și vizibilitatea pe termen lung a proiectului.

Connect with Us

bottom of page