top of page

Activate EU 1
(aprilie 2024 - mai 2025)

Acest proiect este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+.

 

Disclaimer:

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

Proiectul Erasmus+, Activate EU, are ca scop implicarea tinerilor din județul Brașov în modelarea viitorului Europei, prin încurajarea înțelegerii importanței implicării active în inițiative locale si europene.

Cine participă?

Activate EU este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 16-25 de ani din județul Brașov, care doresc să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților lor.

Care sunt principalele activități ale proiectului?

  • Mobilitate Bran, județul Brașov;

  • Întâlniri cu decidenții din localitățile Holbav, Vulcan și Brașov, județul Brașov;

  • Vizita la Parlamentul României;

  • Forum final cu decidenții locali.

Ce este ActivateEU?

Activate EU este o inițiativă a unor tineri lideri entuziaști care are scopul de a angaja tinerii din județul Brașov să devină participanți activi la alegerile locale, naționale și europene. Misiunea noastră este de a cultiva o generație de activiști civici pasionați de protejarea statului de drept, a diversității de opinii, a incluziunii și a promovării valorilor democratice europene.

De ce Activate EU?

Într-o lume care evoluează rapid, vocile tinerilor sunt mai importante ca niciodată. Activate EU este aici pentru:

  • Încurajarea participării electorale în rândul tinerilor;

  • Dezvoltarea abilităților esențiale pentru activismul civic și de leadership;

  •  Promovarea valorilor democratice și a statului de drept;

  • Crearea unei comunităti de tineri activi, implicați în acțiuni de activism civic și după finalizarea proiectului.

Activitățile proiectului in imagini:

Mobilitate la Bran, județul Brașov - iulie 2024
Prin metode nonformale, tinerii au învățat despre valoarea democrației, a statului de drept, precum și despre principiile europene. Experiența activității a fost completată de o vizită la Primăria Bran și o întâlnire cu primarul localității, unde participanții au discutat despre implicarea civică și rolul important al tinerilor în comunitate.

 

Întâlniri cu decidenții din localitățile Holbav, Vulcan și Brașov, județul Brașov

În cadrul acestor întâlniri, tinerii au avut ocazia să dialogheze cu decidenți locali din Holbav, Vulcan și respectiv Brașov. Discuțiile au vizat teme legate de viața comunității, importanța participării civice și modul în care ideile și inițiativele tinerilor pot contribui la dezvoltarea locală. Activitatea a oferit un spațiu pentru schimb de perspective și pentru apropierea dintre generații, consolidând încrederea tinerilor în faptul că vocea lor este ascultată și contează.

 

Vizita la Parlamentul României 

În data de 28 februarie 2025, am organizat o vizită de studiu la Parlamentul României, unde participanții au putut descoperi cum funcționează instituțiile democratice, au avut ocazia să adreseze întrebări senatorilor și deputaților și să înțeleagă mai bine cum se iau deciziile care ne influențează viața de zi cu zi. 


Forum final cu decidenții locali
În cadrul acestei activități, câțiva consilieri locali din județ – inclusiv cel mai tânăr consilier din Brașov – au purtat un dialog cu tinerii participanți despre importanța implicării în viața comunității, despre democrație și despre valoarea fiecărei voci.

Connect with Us

bottom of page